Tăvălug vine peste tine. Se rostogolește în tachinări și glume ironice gustate ca și picanterie doar de papilele voastre gustative. Se oglindește în privirile pătrunzătoare, dar clare ca și cerul senin care se face una cu suprafața apei de munte… în care ai intra ca să stingi patosul întâlnirii.
Zăbovești în marea de albastru și deși nu ști să înoți te simți în siguranță. Tot ceea ce exprimă ochii prin valurile de căldură care îți asigură plutirea, tu simți că îți este suficient ca să rămâi în neantul de albastru.
Deși debordezi de simțire și tot ceea ce-ți curge prin vene e doar energie vie și chimie imposibil de conținut în paharele Berzelius, ești uimită de legăturile de atomi care și-au dat mâna și au creat congruențe monovalente…. Da, da… e simetrie și e chimie. Plutește în aer, sufocă pe ceilalți și te încarcă atât de puternic, încă sistemul solar și-ar putea schimba traiectoria întâlnindu-ți energia.
Și pentru că am pomenit de soare, totul a început ca o mângâiere ușoară de primăvară și s-a continuat cu nesațul zilelor toride de vară, unde zăpușeala îți tăie respirația…
În toropeala căldurii degajate te pierzi printre simțuri și te încarci cu dorință. E energie, e chimie, e o lecție de simțire la care tu ești cea mai implicată elevă.
dontstopgoforit 